Soluţia acestei nemulţumiri putea fi un gest de aducere împreună a locuitorilor şi a arhitecţilor, având ca subiect de interes comun oraşul. Oraşul însă trebuia să facă parte din discuţie în alt mod decât ca organism urban supus presiunilor pieţei de dezvoltare imobiliară, a deciziilor administrative – trebuia să ieşim cu discuţia, cel puţin în primă fază, din argoul arhitectural-urbanistic. Astfel s-a născut ideea explorării memoriei comune a locuitorilor în căutarea aspectelor semnificative ale oraşului.

Ideea de a implica locuitorii într-un proiect care să privească devenirea oraşului de-a lungul câtorva generaţii ne-a venit urmărind un proiect similar, care a fost dezvoltat în 2003 în oraşul Graz. În acel an, Graz-ul a fost capitală culturală europeană şi, între multele activităţi culturale pe care le-a găzduit, s-a aflat şi o expoziţie desfăşurată în catacombele oraşului, constituită din imagini şi obiecte aduse de către locuitori. Obiectivul organizatorilor acelui proiect era să investigheze o altfel de istorie obiectivă a oraşului – căci numărul mare de imagini şi de obiecte puse împreună tind să depăşească istoria personală şi să o scoată la lumină pe cea obiectivă. Am pornit de la acest model de implicare a locuitorilor în proiect, scopul nostru fiind însă pornirea unei dezbateri asupra spaţiului public al oraşului, am restrâns tematica expoziţiei pe care o propuneam la imagini ale spaţiului public (străzi, pieţe, parcuri) din albumele locuitorilor. Proiectul cultural a fost aprobat şi între lunile mai-noiembrie ale anului trecut a fost pus în practică. Conceptul din spatele proiectului a fost de la bun început gândit ca fiind relevant în orice comunitate în care este necesară găsirea unei modalităţi de comunicare între comunitatea profesională (reprezentată de arhitecţi) şi cea locală. Ceea ce am făcut de atunci încoace a fost să punem în practică situaţia particulară a Braşovului – ne gândim însă că proiectul ar putea fi dezvoltat cu succes şi în alte oraşe, de către echipe locale.

Am pornit astfel o colectă de imagini (fotografii şi cărţi poştale) din arhivele personale ale locuitorilor. Imaginile trebuiau să îndeplinească două condiţii: să fi fost realizate în spaţiul public şi momentul lor de realizare să fie mai vechi de un an; am evitat de asemenea ca evenimentul să ia o turnură de concurs de fotografie pentru ca expunerea finală să nu ajungă într-un registru artistic şi astfel exclusivist.

După lansarea anunţurilor de colectare a imaginilor am aşteptat… şi am aşteptat câteva luni bune. Mai curând decât prin informarea din partea ziarelor şi televiziunilor locale, oamenii au reacţionat la contactul direct cu noi sau cu cei câţiva contributori care au devenit atât de ataşaţi de proiect încât au început să convingă şi alţi locuitori să ne aducă fotografiile. Am început cu exemplul propriu al albumelor familiilor noastre, ne-am extins până la rudele apropiate şi prieteni. Am făcut cunoştinţă cu câţiva dintre cei mai prolifici colecţionari de fotografii sau de cărţi poştale, ne-am adresat unor asociaţii culturale sau etnice, chiar şi muzeelor din oraş. Colecta de imagini a pornit poate mai greu, însă nu s-a oprit nici acum, după cel de-al doilea an de proiect.

Proiectul a avut de la început două componente importante: pe de o parte, am menţinut permanent o prezenţă virtuală prin blogul www.orasulmemorabil.ro şi prin conturile de Facebook şi Twitter şi, pe de altă parte, am organizat evenimente menite să prezinte conţinutul arhivei de fotografii. Pe blog au apărut imagini dintr-o incursiune în arhiva Direcţiei Judeţene Braşov a Arhivelor Naţionale şi o serie de panorame realizate de colegul nostru Mihai Bodea cu prilejul expoziţiei. În dorinţa de a stârni interesul locuitorilor pentru expoziţie şi a comunităţii profesionale pentru proiect, am organizat un mic concurs de arhitectură care a avut ca scop construirea a patru instalaţii care, amplasate în oraş, să anunţe expoziţia într-un mod aparte. Patru echipe de tineri arhitecţi au fost premiate şi propunerile lor au fost realizate în patru spaţii-cheie pentru oraş.

În 2010, după o colectă prelungită, am adunat aproximativ 2 000 de imagini de la 80 de contributori; în noiembrie, am organizat, în foaierul Teatrului Dramatic, expunerea a 600 dintre acestea. Acest eveniment a prilejuit întâlnirea noastră cu vizitatorii (care au fost în număr mare, spre bucuria noastră), dintre care mulţi ne-au sugerat continuarea proiectului. Astfel că am început să ne gândim la Oraşul Memorabil în alţi termeni decât eveniment de succes vs. eveniment ratat. Acestea erau posibilităţile la care ne gândeam anterior – fie expoziţia nu are succes, nu interesează publicul şi îşi ratează scopul de a pune în discuţie spaţiul public al oraşului, fie, în varianta fericită, expoziţia are un succes comparabil cu cea din Graz. În niciuna dintre variante nu aveam în vedere continuarea lui. Ne-am dat însă seama că încurajările de a continua indicau un potenţial maxim neatins încă al proiectului aşa încât în 2011 am aplicat din nou pentru finanţări.

Firesc, am simţit nevoia ca a doua ediţie să nu urmărească întocmai traseul prim, tocmai pentru a anunţa materialul integral diferit pe care aveam să îl prezentăm. În luna octombrie 2011, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, al Autorităţii Fondului Cultural Naţional şi al O.A.R., am organizat o serie întreagă de evenimente în jurul imaginilor pe care le-am cules în al doilea an. În primul rând am putut expune mai multe imagini, în patru spaţii din oraş, cu generozitate puse la dispoziţie de noii noştri parteneri. Una dintre mizele proiectului pentru acest an a fost „ieşirea în cartiere” a proiectului, contactul cu locuitorii în proximitatea locuinţelor lor. Am realizat, din experienţa altor expoziţii, că publicul braşovean este mai receptiv la expoziţii în aer liber, astfel încât am decis organizarea unei retrospective a ediţiei în Piaţa Sfatului. Tot aici am expus şi cercetarea asupra spaţiilor verzi din oraş, un material grupat sub titlul „Câmpuri şi bariere”. Documentarea asupra evoluţiei (sau mai bine spus asupra restrângerii suprafeţei) spaţiilor verzi din oraş a avut menirea prezentării într-o manieră comprehensibilă, dar din perspectivă arhitectural-urbanistică, a problematicii spaţiilor verzi din oraş, tocmai pentru a sta la baza unui dialog pe această temă. Parte din decizia asupra acestui subiect a constituit-o concursul de arhitectură pentru amenajarea Livezii Poştei, desfăşurat anul acesta la Braşov.

Alături de expunerea mai curând tradiţională a imaginilor în cadrul acestor expoziţii, ne-am dorit organizarea unor întâlniri cu locuitorii, în care interacţiunea şi dialogul să fie posibile. Am reuşit acest lucru cu ocazia unor seri de proiecţii, organizate la sediul O.A.R. Braşov, în Turnul Porţii Ecaterina. Aici s-au adunat atât tineri arhitecţi, cât şi alţi locuitori pasionaţi de istoria oraşului, pentru a urmări proiecţii cu imagini provenite din albumele unor colecţionari, imagini care nu au putut fi expuse, dar care au o valoare documentară de excepţie. Aceste întâlniri, care au adunat un public divers şi doritor de dialog, ne-au dat speranţa unei continuări a proiectului, care să ne apropie şi mai mult de scopul de constituire a unei societăţi civile implicate în deciziile asupra spaţiului public.

Ultima acţiune programată pentru anul 2011 a fost lansarea albumului „Oraşul Memorabil – Braşov”, o carte-documentar în care se regăsesc imagini din expoziţia din 2010 alături de poveşti despre oamenii surprinşi în fotografii sau despre locurile din imagini.

În acest moment suntem la finalul câtorva luni de muncă intensă şi entuziastă la acest proiect şi încă evaluăm posibilităţile de continuare ale lui. Anul acesta am avut alături o echipă de voluntari (tineri absolvenţi arhitecţi, dar şi câţiva locuitori pasionaţi) care au ajuns să creadă în proiect. Împreună cu ei am găsit o serie de idei prin care Oraşul Memorabil şi-ar putea continua impactul în spaţiul public local.

Un lucru trebuie poate spus, în încheiere: exerciţiul de întoarcere a noastră, a arhitecţilor, la comunicarea cu cei pentru care în final construim şi la contextul istoric în care construim, la altă scară decât relaţia directă beneficiar-arhitect, este probabil cea mai directă cale spre o arhitectură semnificativă.

Text: arh. Miruna Stroe, arh. Ovidiu Taloş

Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.

Organizatorii îşi doresc ca segmentul vizat să devină o marcă identitară a oraşului, precum şi un punct în care să se concentreze activităţi legate de sfera afacerilor, turism, cultură şi artă. O altă cerinţă importantă este crearea unui mediu de viaţă plăcut, dinamic şi durabil pentru comunitatea locală.

Competiţia vizează, în primul rând, acele clădiri sau spaţii publice al căror program sau conţinut nu este încă definit. Astfel, arhitecţii sunt invitaţi să exploreze trăsăturile caracteristice, formale şi spaţiale, ale noilor structuri şi să analizeze potenţialul zonei.

© Zagreb Society of Architects

Participarea este anonimă şi deschisă arhitecţilor din întreaga lume, urmărindu-se colectarea a cât mai multe propuneri la nivel conceptual. Concursul de idei poate fi premergător unei a doua faze, pentru realizare, sau poate constitui o bază pentru selectarea unor birouri care vor fi invitate să participe la o competiţie limitată.

Formularul de înscriere, precum şi mai multe detalii referitoare la înscriere şi la regulamentul competiţiei se regăsesc pe www.d-a-z.hr. Cei înscrişi pot solicita mai multe informaţii până miercuri, 22 februarie 2012, iar data limită de trimitere a propunerilor este joi, 5 aprilie 2012, ora 12.00 (CET).

© Zagreb Society of Architects

Dimensiunile parcelei impun realizarea variantei cu un singur apartament pe nivel. Înălţimea de P+5 ar transforma volumul într-o „lamă”, un zid agresiv ridicat la marginea scuarului. Cum se poate îmblânzi, ca impact urbanistic, această clădire? Soluţia adoptată de arhitecţi este una cu tradiţie în arhitectura românească interbelică. Retrageri succesive faţă de ambele faţade de pe colţ, deconstruirea volumului prin schimbarea materialelor şi a culorilor, sublinierea liniilor orizontale, calme, ale balcoanelor şi cornişelor, totul cu respectarea reverenţioasă a ritmului plin-gol dictat de clădirea existentă P+1, a cărei faţadă a fost păstrată şi restaurată cu atenţie şi gust. Limitarea materialelor la cele două simboluri ale locului – tencuiala albă, tipică pentru toate clădirile ante- şi interbelice, şi cărămida roşie care acoperă în totalitate Biserica Anglicană – este o alegere asumată care contribuie la asimilarea volumului inserat.

Menţinerea streşinii şi a primei părţi din învelitoarea clădirii vechi întreţine atmosfera plăcută a străzii şi caracterul rezidenţial, intim, al zonei. De la nivelul trotuarului, planurile faţadelor retrase aproape că nu se observă, streaşina încheind volumul în mod agreabil. Foişorul amplasat la inflexiunea volumelor – o bijuterie din punct de vedere al proporţiilor –  şi orientat către intrarea în parc, este pus în valoare în mod atent prin restaurarea integrală şi detaşarea faţă de volumul principal. Alte mici detalii reiau şi continuă principiile arhitecturii tradiţionale: solbancurile ferestrelor noi sunt decroşate asemenea celor neoromâneşti de la parter şi etaj, într-o formă stilizată; tâmplăriile aceloraşi ferestre sunt împărţite în zone vitrate mai mici, balustradele teraselor sunt realizate din elemente metalice subţiri în aceeaşi idee cu balconul din fier forjat de pe colţ; intrarea în clădire este marcată de o copertină şi o jardinieră exterioară.

Apartamentele de patru şi cinci camere sunt generoase şi beneficiază de tot confortul spaţial şi funcţional, fiind triplu orientate – către cele două străzi şi către Grădina Icoanei. Proporţia plin-gol din faţadele de la stradă, în mod evident favorabilă plinului, a sugerat amplasarea dormitoarelor spre scuar, în timp ce zona de zi, cu vitraje de mari dimensiuni, este îndreptată spre parc. Balcoanele franţuzeşti ale living-room-urilor, cu acelaşi parapet din montanţi metalici filiformi, permit continuarea vitrajului până la pardoseală, chiar dacă nu există o terasă propriu-zisă.

Orientarea relativ atipică – dormitoarele spre stradă şi zona de zi spre parc – are două explicaţii, şi anume caracterul liniştit, aproape pietonal al celor două străduţe, respectiv atractivitatea deosebită a Grădinii Icoanei, de care ar fi fost păcat să se bucure numai anumiţi membri ai familiei. În acest fel, cu spaţiul de zi deschis către arborii înalţi ai parcului, fiecare dintre locuitori simte şi respiră aerul proaspăt şi priveliştea relaxantă.

Definitorie pentru imobilul de locuinţe este imaginea oferită scuarului Bisericii Anglicane: un colaj frumos proporţionat între planuri de diferite vârste şi texturi, cu accente pitoreşti şi prim-planuri vegetale, între elemente noi, însă discrete, vechi, însă expuse cu mândrie, totul ca fundal al unuia dintre primele spaţii publice create în demersul de recuperare a oraşului – strada Arthur Verona şi scuarul Bisericii Anglicane.

Proiect: arh. Ioana Duţescu, arh. Cristiana Toboşaru, arh. Bogdan Toboşaru
Structuri: ing. Mircea Crişan, ing. Vlad Petrescu

Text: Catrinel Negru
Foto: Cosmin Dragomir

Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.

Complexul Milanofiori este un proiect imobiliar cu 107 apartamente, care face parte din planul de dezvoltare urbană al oraşului Milano, realizat de Erick van Egeraat. Fiecare apartament din complex beneficiază de o gradină interioară amenajată în spatele unui vitraj dublu. Milanofiori a fost proiectat de Open Buildings Research (OBR), echipa de proiect fiind condusă de Paolo Brescia.

Foto: © www.obr.eu

Mai multe informaţii pe: www.ieglass.ro

INGLASS va avea loc pe 23 şi 24 aprilie, la JW Marriott Grand Hotel Bucureşti.

Tematica: înfăţişările arhitecturale ale sticlei, în structuri de metal, beton şi lemn.

Structura evenimentului: 3 secţiuni specializate, 2 zile de conferinţe,1 expoziţie tematică.

Participă: peste 300 de arhitecţi şi structurişti din 20 de ţări, laureaţi ai celor mai importante concursuri internaţionale de arhitectură din ultimii 2 ani.

Pentru arhitecţi: accesul membrilor Ordinului Arhitecţilor din România este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Pentru companii: oportunităţi de networking, beneficii de imagine şi promovare. Detalii despre pachetele de participare aici.

Înscrieri la adresa de email: inscrieri@ieglass.ro

Organizatori: ABplus Events şi Ordinul Arhitecţilor din România

Situată în apropiere de celebra staţiune St. Moritz, pe malul unui lac, clădirea pare „cuibărită” în panta muntelui, netulburând cu nimic echilibrul natural. De altfel, arhitecţii au acordat o atenţie deosebită aspectului „eco” al proiectului, hotelul funcţionând în permanenţă pe baza energiei geotermale. Intenţia de a aduce laolaltă tradiţia zonei şi claritatea unei estetici contemporane este limpede încă de la început. Astfel, Nira Alpina apare ca un volum stratificat, cu orizontale puternice, accentuate de finisajele din lemn şi granit, care exprimă, la nivelul faţadei, funcţiunile din interior. Aspectul cald al materialelor locale este contrabalansat prin folosirea generoasă a sticlei, creându-se, astfel, o senzaţie de echilibru elegant între diferitele texturi. Cel mai insolit şi original element al exteriorului este reprezentat de pasarela vitrată, care le asigură vizitatorilor accesul direct spre staţia de telecabină şi, astfel, şansa de a fi primii care se bucură de zăpada proaspăt căzută.

Toate cele 70 de unităţi de cazare sunt dotate cu balcon, terasă, sau chiar un mic spaţiu de grădină, în cazul celor de la parter, iar ferestrele sunt dezvoltate pe întreaga înălţime a camerei. În ceea ce priveşte amenajarea interioară, aceasta combină sobrietatea liniilor minimaliste cu varietatea şi caracterul tactil al texturilor folosite. Lemnul este utilizat din abundenţă şi aici, iar lenjeriile de pat şi pernele sunt realizate din bumbac organic.

Nira Alpina pune la dispoziţia oaspeţilor două restaurante, unul cu specific local şi, prin urmare, amenajat în stil rustic elveţian, cu mobilier de lemn cu motive tradiţionale şi trofee de vânătoare, şi al doilea, cu bucătărie internaţională şi o estetică modernă. Hotelul mai conţine un centru spa, un elegant bar cu lounge, o terasă unde se poate cina la lumina stelelor, precum şi mai multe spaţii de relaxare, unul dintre acestea fiind amenajat în jurul unui şemineu generos.

În ciuda tuturor acestor lucruri îmbietoare, Nira Alpina nu se doreşte a fi un loc închinat hedonismului, ci, mai degrabă, o oază de linişte în mijlocul naturii, un spaţiu potrivit pentru reflecţie şi, de ce nu, pentru regenerare.

Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.

www.niraalpina.com
www.designhotels.com

Text: Anca Rotar
Foto: © Design Hotels

Citeşte în continuare despre:
Best of the Alps. Arhitectură, design şi ecologie
Mandarin Oriental, Barcelona
Palma de Mallorca. Hotel Puro Oasis Urbano – Reamenajare

Brieful pentru Electrolux Design Lab 2012 provoacă studenţii să se inspire din experienţa profesională a creatorilor (bucătari, arhitecţi, designeri de interior etc.) şi să proiecteze electrocasnice care să ofere o experienţă senzorială completă, fie prin tehnologie de ultimă oră, fie printr-un mix inteligent de texturi şi suprafeţe.

Concurenţii vor trebui să aibă în vedere patrimoniul Electrolux. Aplicaţiile trebuie să reflecte valorile designului scandinav prin grija faţă de mediul înconjurător, printr-un design intuitiv şi o estetică atrăgătoare.

Opt finalişti vor fi invitaţi să participe la evenimentul final din toamna lui 2012, eveniment care va fi ţinut într-un oraş european (ce va fi comunicat la o dată ulterioară), pentru a-şi prezenta conceptul unui juriu format din designeri experimentaţi. Juriul va evalua aplicaţiile în funcţie de design, inovaţie, calităţile estetice şi consumer insight, atunci când va acorda premiul întâi, care constă într-un internship plătit de 6 luni la unul dintre centrele globale de design ale Electrolux, plus 5.000 Euro. De asemenea, se oferă premiul al doilea, în valore de 3.000 Euro, şi premiul al treilea, de 2.000 Euro.

Termenul limita pentru trimiterea aplicaţiilor este 1 Iunie 2012, pe site-ul Electrolux Design Lab: www.electrolux.com/designlab.

Arhitecţii au păstrat toate construcţiile istorice existente în zonă, inclusiv liniile ferate şi peroanele, oferind, astfel, un nou mod de integrare a istoricului în contemporan. În jurul acestor structuri a fost gândită o reţea „capilară” de străzi cu lăţimea între 6 şi 10 m, ce asigură un trafic rutier sigur, acordând o importanţă egală maşinilor, transportului public, bicicliştilor şi pietonilor.

Rezidenţii noului cartier vor trăi într-un mediu comparabil cu zona centrului istoric al oraşului, iar clădirile de locuinţe vor acomoda, la parter, birouri, magazine şi cafenele. Pentru a asigura varietatea arhitecturală, fiecare dintre cele 144 de complexe rezidenţiale va fi proiectat de un alt birou de arhitectură. În ceea ce priveşte clădirile existente, ele vor fi restaurate şi, acolo unde este cazul, integrate în noul ţesut urban.

Mici parcuri vor fi amenajate în spaţiile dintre clădirile de locuinţe şi chiar în interiorul acestora, sub formă de curţi private. De altfel, toate aceste spaţii verzi au fost gândite ca o extensie a celebrului Parc aux Angéliques, care însoţeşte cursul fluviului, Bastide Niel apărând, astfel, ca o dezvoltare organică a existentului.

Toate spaţiile de parcare vor fi amenajate desupra solului, însă acest lucru nu îi va afecta deloc pe pietoni, care vor avea la dispoziţie un pod de sticlă ce reface traseul fostei axe principale a regiunii.

Dincolo de aceste aspecte, unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului a fost obţinerea unui înalt grad de sustenabilitate. Astfel, pentru problema încălzirii a fost prevăzută o instalaţie geotermală care va „pompa” căldură de la o adâncime de 1 km. Energia electrică va fi generată de panourile solare amplasate pe acoperişuri şi pe faţadele sudice ale clădirilor. Mai mult, regimul de înălţime prevăzut va permite fiecărei clădiri să primească o cantitate optimă de lumină naturală, iar adâncimea maximă de 15 m prevăzută pentru volume va asigura ventilaţia naturală din două direcţii.

Lucrările de construcţie vor fi demarate în 2014.

www.mvrdv.nl

Text: Anca Rotar
Foto: MVRDV

Citeşte şi despre alte proiecte semnate de arhitecţii de la MVRDV:
MVRDV va realiza un inedit proiect de reconversie la Dijon
Casa de vacanţă Balancing Barn
House of Culture and Movement din Frederiksberg

Până acum au fost efectuate lucrări la bisericile din Archita, Stejăriş, Netuş, Apold, Dealu Frumos, Meşendorf, Gârbova şi Cârţa. Renovarea şi restaurarea acoperişurilor, elemente de arhitectură şi construcţie deosebit de importante pentru aceste monumente, este realizată de Tondach România, care livrează ţiglele ceramice şi asigură realizarea lucrărilor.

“Tradiţiile şi monumentele istorice sunt elemente deosebit de importante ale patrimoniului cultural al ţării şi ne definesc ca naţiune, protejarea lor fiind o chestiune care ne priveşte pe toţi. De aceea, precum şi din dorinţa de a ne implica în rezolvarea problemelor comunităţii locale, susţinerea acestui proiect reprezintă a prioritate pentru noi”, a declarat Augustin Rusu, administratorul TONDACH România.

Tokujin Yoshioka vorbeşte despre design în termeni de „frumuseţe”, „hazard”, „natură” („mi-aş dori să pot să iau un nor cu mine acasă; cred că natura reprezintă designul desăvârşit”), de „energie emoţională” şi de „coincidenţe neaşteptate”, ca fiind cele mai fine experienţe personale. „Dacă designul s-ar reduce doar la simplu şi practic, viaţa n-ar mai avea bogăţia tuturor dorinţelor inimii noastre.”

Născut în 1967, Tokujin Yoshioka a lucrat pentru Shiro Kuramata (1987-1988) şi pentru Issey Miyake (1988-1992). După o perioadă de freelancing, a deschis, în 2000, Tokujin Yoshioka Design Office, care se află în spatele mai multor spaţii expoziţionale pentru Miyake, Hermes, BMW sau Toyota şi semnează piese de mobilier pentru Driade (Tokyo-pop) şi pentru Moroso, dar şi designul interior pentru magazinul Swarovsky din Tokio (2008) sau candelabrul Stardust pentru Swarovsky Crystal Palace (2005). Lucrările lui fac parte din colecţiile permanente ale MoMA New York, ale Centrului Georges Pompidou din Paris, ale muzeelor Victoria and Albert, Cooper Hewitt sau Vitra. A fost desemnat designerul anului 2007 (la Design Miami) şi a primit premiul Wallpaper Design în 2008 pentru cel mai bun designer de mobilier.

Mai curând decât obiectul singular, instalaţia îi dă ocazia lui Tokujin Yoshioka să vorbească liber despre natură şi energii emoţionale, aşa cum, în egală măsură, vorbeşte despre materiale şi culoare. Second Nature este o expoziţie coordonată de Tokujin, la care au participat şi Ross Lovegrove, Humberto şi Fernando Campana şi alţi designeri japonezi, care nu şi-a propus „să creeze copii asemănătoare cu natura, nici să prezinte lucrări care folosesc materiale naturale sau să imite principiile naturale într-un mod superficial”. Obiectul prezentat de Tokujin Yoshioka – Venus – este însuşi procesul fizic de formare şi „creştere” a cristalelor, având, ca formă finală, un scaun: micile cristale ale soluţiei minerale lichide cresc în interiorul unui acvariu, în jurul unor fibre moi de poliester, ieşind la un moment dat la suprafaţă, asemenea zeiţei din apă. „Eu coordonez jumătate din producţia lui Venus, de cealaltă jumătate se ocupă mama-natură.”

Această idee a procesului de „creştere”, de dezvoltare naturală, ce are drept rezultat un „obiect de design”, este un subiect drag lui Tokujin şi este redat în multe forme, printre care şi scaunul Pane (2006). „Pane trece prin acelaşi proces prin care trece pâinea în cuptor; o bucată semicilindrică de fibre este rulată, pusă într-un tub de carton şi băgată la cuptor. La căldură, fibrele memorează forma scaunului. E o cu totul altă metodă decât cea tradiţională de fabricare a unui scaun, e un scaun-pâine.”

Tornado (Miami, 2007) este instalaţia care adună mai multe scaune-proces-obiect semnate Tokujin Yoshioka şi anume Honey-pop, o piesă realizată din 120 de bucăţi de hârtie impermeabilă, lipită, împăturită şi tăiată astfel încât să se desfacă sub forma unui fagure care se modelează după forma celui care stă, Pane şi Rainbow, precum şi un stool realizat din aceeaşi sticlă optică folosită la barul Waterfall, toate dispuse aleatoriu într-un spaţiu „încremenit” sub forma unei tornade gigantice de plastic transparent. Realizată cu ocazia decernării premiului de designer al anului, instalaţia este un discurs despre lumină concentrat într-un spaţiu alb, fără timp. Dacă teoria relativităţii ne plasează într-un spaţiu-timp în care viteza luminii este constantă, Tornado este plasată într-un spaţiu în care putem privi, netulburaţi de trecerea timpului, o lumină care se schimbă doar dacă perspectiva privitorului se schimbă. Putem observa curcubeul, proiectat prin blocul de sticlă care formează spătarul lui Rainbow. Şi-l putem revedea oricând: curcubeul e tot acolo, zilnic, la aceeaşi oră, cam din acelaşi unghi.

Pentru expoziţia retrospectivă a bijuteriilor Cartier („Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009), Tokujin Yoshioka a realizat o instalaţie în care, într-un cadru arhitectonic simplu, cu atmosferă clasică, a expus piesa Waterblock, realizată dintr-un bloc de sticlă specială, cu o compoziţie superioară cristalului, şi două sticle de parfum. În ele „am proiectat impresiile mele despre viitorul Cartier. Istoria este ceea ce s-a întâmplat în trecut; simultan însă, istoria creează şi acel timp necunoscut pe care-l numim viitor. M-a fascinat ideea de a exprima, prin intermediul unui parfum, amintirile poveştilor care trăiesc în întreaga colecţie Cartier şi a lumilor fantastice care se nasc din ele.” Moon Fragment este o metaforă a luminii, la rândul ei metaforă a istoriei strălucitoarelor bijuterii Cartier; diamantul din centru emite luciri selenare într-o picătură din lumea perfectă, sferică, de cristal. Sticla este, de altfel, un material cu care Tokujin Yoshioka experimentează încă din 2002, proprietăţile ei optice fiind surprinse în „scaunul care dispare în ploaie” (Roppongi Hills, 2003), în Rainbow sau în barul Waterfall.

Optical Glass Bar, Tokio, 2006
Pentru o galerie privată, deschisă la Tokio în 2006 (proiect de arhitectură semnat Tadao Ando), Tokujin Yoshioka concepe un bar dintr-un bloc de 4,2 metri de sticlă optică (folosită la marile observatoare astronomice). Efectul este acela al unei sculpturi în gheaţă, fiecare detaliu reflectând lumina.

Foto: © Nacása & Partners Inc.

Instalaţia Tornado, Miami, 2007
Desemnat designerul anului 2007, Tokujin Yoshioka expune, la Design Miami, propria să interpretare a peisajului şi a fenomenelor naturale ale acestei zone a Americii, şi anume o tornadă din 2 milioane de paie transparente, în mijlocul căreia se află, printre alte piese, scaunul Rainbow, ca metaforă a soarelui puternic al Floridei. Pentru Rainbow, designerul japonez a folosit sticla prismatică, inserată într-un solid acrilic, astfel încât lumina soarelui, trecând prin el, să se poată transforma în cele 7 culori ale curcubeului.

Foto: © Nacása & Partners

Moroso, New York, 2007
Tokujin a folosit aproximativ 30 000 de bucăţi de hârtie pentru a obţine un peisaj de iarnă. Textura delicată a materialului „îmi aduce aminte de zăpadă”, spune el.

Tokujin x Moroso, 2007
Lansat în 2006 la Milano, scaunul Pane (pâine) a atras atenţia companiei Moroso. Un an mai târziu, Tokujin lansează scaunul Panna (frişcă), ca o continuare logică a demersului iniţial, într-un cadru-instalaţie compus din milioane de paie a căror formă seamănă cu cea a norilor, a zăpezii sau a apei care curge.
Moroso, New York, 2007 Tokujin a folosit aproximativ 30 000 de bucăţi de material textil pentru a obţine un peisaj de iarnă. Textura delicată a materialului „îmi aduce aminte de zăpadă”, spune el.

Foto: © Nacása & Partners.

Second Nature, 2008
În cadrul expoziţiei de grup, Tokujin, care a fost de altfel şi coordonatorul proiectului, a expus diverse stadii ale scaunului din cristale naturale Venus – un scaun care „creşte” într-un acvariu cu o soluţie minerală specială –, precum şi primele sale lucrări bidimensionale, Destiny, Moonlight şi Unfinished, piese formate din cristale cu capacitatea de a-şi schimba forma în timpul procesului de cristalizare, „răspunzând” la sunetul din acvarii, mai precis la Beethoven – Simfonia nr. 5 (a Destinului), Sonata pentru pian nr. 14 (a Lunii) – şi Schubert – Simfonia nr. 7 (neterminată).

“Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009
Moon Fragment, sticlă de parfum pentru expoziţia „Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009, este un obiect-simbol al istoriei Cartier, o strălucire de diamant într-o sferă de cristal.

Foto: Tokujin Yoshioka Design © Cartier

Text: IOANA PĂUNESCU

www.tokujin.com

Articol publicat în numărul 100 al revistei igloo habitat&arhitectură.

Pe atunci, astfel de izbucniri de ţâfnă privată în piaţa întregului popor erau tolerate de aparatul de control statal pentru că vâsleau în direcţia bună a curentului eticii şi echităţii socialiste. Dincolo de mesajul principial, anunţul brutăriilor punea în scenă talentul grafic al brutarilor. Fiecare era scris altfel, cu floricele sau linii abrupte, astfel încât să se diferenţieze (de ce, câtă vreme pâinea – vreo trei sortimente – era tot aia?) de cea a „concurenţei”. Tot aşa, renumitul „Nu primim bacşiş” (atârnat la oha prin frizerii), dădea prilej oricărui Figaro de cartier să-şi dezvăluie nu doar talentul în foarfece, ci şi în penel. Eheee, ce vremuri!

Exact aceste vremuri le evocă albumul (ingenios în demers, atent documentat, cu layout aerisit şi economic) intitulat „Grafică fără computer”. El vorbeşte despre o epocă cumplit de îndepărtată (psihologic vorbind) şi incredibil de apropiată în acelaşi timp, când publicitatea, propaganda, mesajul public, comunicarea (manipulantă sau inocentă, ocazională sau dirijată) se exprimau prin uneltele dintotdeauna ale plasticii, despre nişte vremuri când fonturile, astăzi downladabile printr-un simplu click pe internet, trebuiau decupate din hârtie, polistiren sau tablă, ori rotunjite caligrafic cu peniţa, carioca sau creionul. Despre nişte vremuri când afişele nu erau o suprapunere de layere, o suită de corecţii din comenzile Photoshop, o colecţie de patternuri abil combinate, ci un şuvoi de gesturi genuine, de la sfumato până la drip, de la haşură până la estompă. În care ezitarea mâinii, greşeala măruntă, imperfecţiunea umanizau şi cele mai stupide anunţuri postate prin fabrici şi uzine. Iată câteva dintre ornamentele găsite în astfel de locaţii şi mesajele lor redundante şi agramate, înduioşător inepte, desprinse din insectarul de imagini al acestui album: „Muncitori Tehnicieni Ingineri folosiţi inteligenţa tehnică proprie pentru autoutilarea întreprinderii”, „Şpanul poate provoca accidente foarte grave, de aceia (sic!), nu uita să cureţi maşina cu: peria (alături se află desenată o perie – n.n.), cu mătura (alături se află desenată o mătură – n.n.), lopăţica (alături se află desenată o lopăţică – n.n.), cârligul (evident, alături se află…)”, „Nu lucraţi sub tensiune”, „Muncitori! Semnalaţi lanţurile şi cablurile rupte!”, „Nu daţi maşina înapoi Nepilotată”, „Atenţie! Elementele graţiei feminine se etalează în afara fabricii. La locul de muncă este obligatorie folosirea echipamentului de protecţie”, „Nu interveniţi dacă nu eşti de profesie” sau „La reparaţii auto, folosiţi capre metalice!”

Varietatea, inovaţia (talentul nu intră în ecuaţie) aveau, vor să spună autorii, uşile deschise. Atâta doar că, la vremea aceea, uşile (în această privinţă) nu erau uşi, ci nişte arcade fără canaturi. „Credem în continuare că zăbovirea pe construcţia unei forme poate da rezultate mai bune decât permite dinamica zilelor noastre, aşa cum eliminarea intervenţiei directe a omului în zona graficii, să zicem, înseamnă de fapt suprimarea acesteia”, spun, în preambulul lucrării, cei de la Atelierul de grafică. Trecând peste detaliul că, folosit cum se cuvine, digitalul este o pensulă în plus şi că nu suprimă decât atunci când utilizatorul lui nu ştie să exprime, volumul coordonat de Ciprian Isac şi Carla Duschka e o excursie delectantă, efectuată cu un autoturism care funcţionează optim doar cu combustibilul nostalgiei. Un fel de a alege nu cu ochii, nici cu mâna, ci cu sufletul.

www.atelieruldegrafica.ro

Text: Daniel Nicolescu
Foto: Atelierul de grafică

Citeşte şi despre:
Paramongoliada. Drumul până la capătul lumii
Perpetuum Cycle
CARTE: Metropol Parasol