Prezentată în cadrul Victoria&Albert Museum până pe 15 ianuarie 2012, „Postmodernism: Style and Subversion 1970-1990” este prima expoziţie de amploare concentrată exclusiv asupra uneia dintre cele mai vibrante mişcări estetice a secolului XX, mişcare care continuă să rezoneze cu arhitectura, designul, arta şi cultura populară contemporană.
Archive for the ‘expozitii’ Category
Între 8 şi 13 decembrie, galleria AXIS din Tokyo a găzduit expoziţia Nendo “50 projects _ 25objects + 25spaces”. Cele 50 obiecte şi spaţii au fost atent selectate din cele 230 proiecte pe care Nendo le-a creat în cei 10 ani de existenţă. Redăm cu această ocazie un amplu articol dedicat studioului Nendo, publicat într-un număr mai vechi al revistei igloo.
În data de 15 decembrie 2011, începând cu orele 19.00, are loc vernisajul expoziţiei Şetran/Leonte din cadrul Moir Concept Store, B-dul Iancu de Hunedoara 64. Expoziţia marchează întâlnirea dintre pictorul Vladimir Şetran şi sculptorul Marius Leonte, atât la nivel fizic, prin expunerea operelor într-un spaţiu comun, cât şi la nivel formal, prin afinităţile de natură expresivă ce traversează lucrările celor doi artişti.
Expoziţia, realizată de IFA (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart), cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti şi Goethe Institut, este una dintre cele mai ample expoziţii dedicate activităţilor în Germania ale grupării FLUXUS, considerată una dintre cele mai radicale şi experimentale manifestări artistice, încă din anii ‘60.
Bijuteria de autor oferă un tip de obiect încărcat de o energie aparte, cu un mesaj de cele mai multe ori simbolic. Transmite emoția și ideile celor care le confecționează. Cu cât ții mai mult un obiect în mâinile tale sau chiar dacă doar te gândești la el, cu atât el se încarcă cu energia ființei tale. De aceea ca privitor, când vezi un astfel de obiect, de cele mai multe ori ești atras magnetic de el pt că te îndrăgostești de sinceritatea, de pasiunea din spatele lui.









