Pus pentru prima dată faţă în faţă cu un proiect de spital, unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură din lume a optat pentru un compromis între viziunea sa grandioasă şi elegantă şi nevoia, specifică acestui tip de program, de a exprima atât încredere şi deschidere, cât şi un mediu cald, dedicat valorilor umane.
Archive for the ‘articole igloo’ Category
Phill – un elefant pentru întreaga familie
Phill răspunde într-un mod inteligent nevoii de locuri de care părinţii şi copiii să se bucure în egală măsură: în timp ce adulţii savurează experienţe gastronomice sau o cafea aromată, răsfoind reviste, cei mici pot experimenta spaţiile de joacă, pot urmări teatrul de păpuşi sau pot participa la cursuri şi evenimente diverse.
Braşov: Oraşul Memorabil
Ideea de a implica locuitorii într-un proiect care să privească devenirea oraşului de-a lungul câtorva generaţii ne-a venit urmărind un proiect similar, dezvoltat în 2003 în oraşul Graz. În acel an, Graz-ul a fost capitală culturală europeană şi, printre activităţile pe care le-a găzduit, s-a aflat şi o expoziţie constituită din imagini şi obiecte aduse de către locuitori.
O parcelă mică, însă minunat dublu-orientată către scuarul Bisericii Anglicane şi Grădina Icoanei. O clădire existentă, emblematică pentru începutul secolului trecut, cu faţadele simple, decorate cu frumoase detalii neoromâneşti. Tema de proiectare: imobil de locuinţe. Ce este etic să faci, ca arhitect, într-un asemenea caz?
De ce iubim Alpii? Pentru că Alpii înseamnă peisaje spectaculoase şi fascinante, vacanţe de iarnă demne de cărţile cu poveşti, o arhitectură tradiţională caldă, ospitalitate şi posibilitatea de a savura o cană de vin fiert în faţa unui şemineu. Toate aceste calităţi se regăsesc în proiectul hotelului deschis la sfârşitul lunii trecute în satul Silvaplana, din Elveţia.
La invitaţia igloo media, Jan Gehl a susţinut pe 8 iunie 2011, la sala ARCUB, o conferinţă prilejuită de lansarea traducerii în limba română a cunoscutei cărţi „Life between buildings. Using public space”. În continuare, ne va povesti despre cum pot fi astăzi redate oraşele oamenilor, despre potenţialul bicicletelor şi despre proiectele recente ale biroului Gehl Architects.
Prin luna iunie scriam despre prima echipă românească ce urma să ia parte la cea de-a opta ediţie a Mongol Rally. Doi arhitecţi, un inginer de mediu, un jurnalist, un sociolog şi viitor medic s-au urcat la sfârşitul lui iulie într-o ambulanţă nu tocmai nouă ce avea să-i ducă, prin deşerturi şi schimbări drastice de altitudine şi climă, până la Ulan Bator.
Premiul European pentru Spaţiu Public Urban, iniţiat în 2000 de către CCCB s-a diferenţiat de la început de alte competiţii similare prin accentul pus pe valoarea socială a proiectelor. În acest spirit de promovare a pluralităţii şi democraţiei, la ediţia din 2010 marele premiu a fost acordat unui proiect inedit – Biblioteca în aer liber din Magdeburg.
Prezentată în cadrul Victoria&Albert Museum până pe 15 ianuarie 2012, „Postmodernism: Style and Subversion 1970-1990” este prima expoziţie de amploare concentrată exclusiv asupra uneia dintre cele mai vibrante mişcări estetice a secolului XX, mişcare care continuă să rezoneze cu arhitectura, designul, arta şi cultura populară contemporană.
Un multimilionar excentric şi un arhitect de renume internaţional, ambii britanici şi purtând titlul de „Sir”, îşi unesc forţele pentru a crea prima staţie spaţială comercială din lume. Sună ca premisa unui banc sau, dacă doriţi, a unui roman SF de larg consum, însă este cât se poate de adevărat. Pentru Richard Branson şi Norman Foster, spaţiul cosmic nu este ultima frontieră, ci doar începutul.









