Se spune, folosind un clişeu, că „detaliile nu mai contează“, la fel cum se spune că „intenţia contează“. Intenţia, în acest articol, este de a arăta că, totuşi, detaliile contează. Mies van der Rohe, mare arhitect şi, evident, om cu bun simţ, afirma la un moment dat că „Dumnezeu stă în detalii“. Dar să detaliem cu oarece cazuri particulare ca să vedeţi ce vrem să spunem. O casă încă netencuită poate arăta, după finisaj, în fel şi chip. Pe faţade vedem cum încep să alterneze, aşezate cu grijă, plăci de gresie cu vinişoare ce amintesc de marmură, la colţuri şi pe gard se iţesc „ranforsări“ cu pietre de râu ceva mai mari ca oul de raţă încastrate în tencuială şi, din loc în loc, întrerupte aleatoriu de dungi oblice trasate cu vopsea neagră. În funcţie de mijloacele şi imaginaţia clientului şi/sau talentele meseriaşului pietrele devin vopsea gri ce imită roca. Detaliul legat de finisaj începe să acapareze întreaga construcţie. Detaliul kitsch, despre asta e vorba.
Apoi încep să se alinieze pe la balcoane, cuminţi precum soldăţeii, baluştri măiestrit lucraţi ce se opresc într-un leu din ipsos ce păzeşte un colţ de casă sau intrarea. Detaliile kitsch legate de balcoane ar putea fi obiectul unei discuţii separate fiindcă nu exagerăm deloc dacă spunem că nu există stradă unde să nu vedem vreun balcon „închis“ în moduri care întrec orice imaginaţie. Case vechi, la care încă se vede că au fost gândite iniţial de arhitecţi, pe lângă „termopane“ de tip nou ce arată la care apartament locatarii „îşi permit“, suportă şi alte feluri modificări în detaliu. Poartă pe faţadă ororile unor intervenţii ce nu pot fi numite nici măcar cârpeli. La balcoane, fie ele de case, vile sau bloc, detaliile kitsch abundă. Dar şi la garduri se fac văzute, la ferestre, la faţade… Detaliu kitsch poate să devină şi o fereastră din cărămidă din sticlă sau gresia cu care se placheză exteriore unde acest detaliu nu îşi are nicidecum locul. Un element de detaliu al unei case vechi, abia renovată, poate deveni un detaliu kitsch prin simpla lui „pictare“ cu auriu. Cine a făcut asta era, pesemne, suflet de artist. El a simţit nevoia unui accent. A omis doar un detaliu: aşa cum l-a făcut, ne-a mai dăruit un kitsch.
Aproape oriunde intervin finisajele expresia de la care pornisem, anume că „detaliile nu mai contează“, nu prea are ce căuta. În majoritatea cazurilor detaliul contează. Contează foare tare atât felul în care este realizat detaliul cât şi ansamblul, locul căruia îi este destinat. Poate, aparent fără prea mare legătură, ne amintim că în antichitate se aplicau corecţii vizuale construcţiilor, lucru care astăzi pentru mulţi trece, cu siguranţă, drept detaliu. E trista evidenţă, căci altcumva nu am mai fi astăzi martorii atâtor detalii ce ne agresează vizual.
Corina Duma
